joi, 11 decembrie 2008

Drum initiatic reloaded

O alta seara. Un drum mai scurt si cu siguranta, mai rece. Rece afara, calduros inauntru, sub coaja asta peste care punem haine. Nasul si doi ochi facuti mici privesc lumea de la inaltimea gulerului hainei si asculta lucruri care starnesc mirarea. Te plimbi cu privirea catre ornamentele de Craciun asezate la limita dintre mantuiala si obligatie anuala a primariei si parca le vezi altfel acum. Tu unde esti? Mai stii? Eu am uitat putin. Atat cat sa fiu "eu" pentru cativa kilometri, intr-un raport echitabil metri/ emotie si cat sa fii "tu" in dialogul fragmentat povestitor/ ascultator. Stiu ca ma asculti. Cand te privesc esti acolo, aproape, si nu doar langa mine. Pot sa imi dau seama cand iti ating inima cu degetele vorbelor. E frig, dar ochii nu se incetoseaza intotdeauna doar de la frig. Esti vie, chiar si cu palmele tale de gheata care se topesc intr-ale mele. Sunt egoist, esti de fapt obosita si eu m-as mai pierde cu tine cel putin distanta unui maraton intr-o lume unde fiecare incercam obsedant sa terminam cursa. Cand maresti ritmul parca nu mai respecti culoarele de la inceput, nu? Iti multumesc.

P.S. De data asta se ofera cadou o ascutitoare partial uzata, productie China 1988 celui care ghiceste pe ce culoar este bine sa alergi.

miercuri, 12 noiembrie 2008

Ziua buna zambeste de dimineata la metrou

Scurt instructaj pentru coborat scarile la metrou


Diminetile sunt acele parti ale zilei in care te duci la serviciu, cu exceptiile de rigoare (gripa, senzatie accentuata de sila, sambata, duminica, sarbatoare nationala, etc.). Sunt momentele in care ies pe usa cu un ochi spre priza unde bag fierul de calcat si unde, de drag ce mi-a fost sa nu despart stecherul de ingemanarea senzuala cu priza i-am lasat odata cuplati o zi intreaga. Seara mi-am dat seama ca oricum avusesera parte de o zi aproape incendiara. Asa incat evit acum sa mai las atata desfrau in casa. Merg repede spre metrou, ma intalnesc cu aceeasi caini somnorosi de langa florarie, cobor scarile si sper sa vad si ceva interesant. Si da, vine si ceva interesant. E aceeasi fata care se asaza in mod invariabil chiar la capul scarilor. O privesc cu atentie de fiecare data. Uneori de sus in jos. Alteori de jos in sus. Ii admir esarfele. Sau margelele. De fiecare data insa caut sa ii zaresc chipul care emana calmitate. In acelasi timp are un aer usor strengaresc, pierdut undeva intre colturile buzelor pline si ochii indeajuns de mari pentru a privi cu coada lor.... Asculta muzica, castile stau cuminti pe urechi asa cum sta si ea de fiecare data pe scaunul metroului. De cele mai multe ori cand ne intalnim intram in acelasi vagon. Pe drum o mai privesc din cand in cand. Are carti de dimensiuni nu prea mari, usor de strecurat in geanta. Uneori politiste. Carti politiste. Daca nu citeste, priveste cu un aer usor grav prin tablaria metroului. Imi place cum rade - din suflet, ca un om care stie ce inseamna sa razi, pentru ca a inteles poate candva prea bine ce inseamna sa plangi. Daca intalneste pe cineva cunoscut discuta destul de tare... Zambesc si ma gandesc ca probabil nu isi da seama... Poate am sa ii spun candva, asta daca voi vorbi vreodata cu ea. Cred ca o stiu deja de peste 7-8 luni. Adica e ceva timp...Azi port un tricou stupid cu niste cuvinte in greaca; sunt chiar vis-a-vis de ea in metrou. Am vazut-o! A citit ce scrie pe pieptul meu (de arama) si a zambit. Poate imi iau inima in dinti si vorbesc chiar azi cu ea, ce naiba, avem zilnic acelasi traseu...
P.S. Concurs cu premii. Se ofera una bucata garnitura de obertain, chiuveta stil clasic, cititorului care va ghici daca am vorbit cu Laura sau nu

luni, 22 septembrie 2008

Mica Calcutta, la ceas aniversar

Bucuresti, 1927

S-au aniversat in weekend 549 de ani de la atestarea frumosului oras de pe malul Dambovitei, cunoscut si ca Budapesta/Bucuresti. Prilej de mandrie si prinos de recunostinta pentru inaintasi care dintr-un motiv numai de ei cunoscut (ce vrei, ciobani, deh) au intemeiat in mod stupid un targ in mijlocul campiei Munteniei, e drept, inconjurat pentru cateva sute de ani de paduri (Codrii Vlasiei). De aceea se stie ca targul putea fi aparat cu multa vitejie, asta mai ales daca norodul nu ar fi fugit de fiecare data din calea sustinatorilor atunci cand aveau loc alegeri de domnitor. Pe vremea aceea insa, observatorii erau numai din spatiul Non UE, recte Turcia, iar contestatiile erau solutionate rapid prin taierea de pe lista, dupa ce lista era in prealabil asezata la gatul reclamantului.

Targul din padure incepe insa sa semene a oras tarziu, de-abia Carol I reusind sa aseze cumva lucrurile. Obsedat ca orice neamt de punctualitate si eficienta timpului, a facut eforturi toata viata sa inteleaga dragostea pentru lenevire atemporala a dambovitenilor. Dar in acelasi timp a stiut sa le injecteze putin cate putin niste Europa. Ba o cladire administrativa, ba o straduta pietruita, ici colo o scoala frumoasa si lumina publica pentru locuitori, cat cuprinde. La fel au procedat si urmatorii regi, si Ferdinand, si Mihai dar mai ales Carol al II-lea al carui priapism a contribuit la ridicarea unora dintre cele mai frumoase edificii la care ne holbam si azi. O perioda in care cu simpatie si usoara malitiozitate Bucurestiul era denumit Micul Paris.

Ce o fi ramas din acel oras? Poate o imagine exotica, ceva din indepartatul Orient. Un centru unde probabil Eliade si-ar fi adus aminte oricand de perioda sederii in India. La urma urmelor sunt cam aceleasi lucruri, lipsesc doar elefantii si sunt ceva mai putini oameni, dar la fel de colorati. Nu exista nici Gange, decat in varianta slim, Dambovita. Dupa o sedere in mijloacele de transport ai insa regretul ca nu exista si aici imbaieri ritualice obligatorii....

La multi ani Bucuresti si sa (vedem cat mai) traiesti!

duminică, 14 septembrie 2008

Ciocolata cu alunite


Mi-au placut intodeauna alunitele. Nu cele mari, ostentative si tantose, ci cele mici, singuratice si ascunse in parti neasteptate sau aproape imposibile ale corpului. Cele pe care iti place sa le descoperi, care apar neasteptat in fata ta si ramai surprins de contrastul neobisnuit ce se profileaza pe o mare de piele deschisa la culoare sau un pic bronzata. Uneori te amuza faptul ca nu stiai ca posesorul ar putea avea alunite, desi oricum e o prostie, pentru ca diamantele nu le vezi neaparat la geam si oricum nu le gasesti pe orice drum. Alteori ti se pare ca Dumnezeu a pus prea multe alunite cuiva care oricum era si asa remarcabil. Si totusi, ca un pictor care nu considera tabloul terminat pana nu mai asaza cu penelul un strop de culoare undeva pe tablou, tot asa incepi sa intelegi si de ce unii primesc alunite. Ca niste indicatoare indirecte ale unei frumuseti ce se vrea subliniata, alunitele ratacesc pe linia corpului printre pliuri si asteapta sa fie gasite si mangaiate cu degetele rasfirate. Sunt insa si alunite care isi striga frumusetea inca din prag, de la primii soli ai atingerii. De asta m-am bucurat atunci cand am fost intampinat de alteta sa, alunita-de-deget-al mainii care mi-a ras vesel in palma. Bine ai venit, alunita...

marți, 9 septembrie 2008

O fata infipta

Zi de duminica, in metrou. O fata mult prea indraznet imbracata pentru a o mai putea privi ca pe o fetiscana si mult prea accesorizata pentru a fi indeajuns de matura. Rade zgomotos cu prietena ei de-un leat, bataindu-se pe tocurile cui. Are gesturi largi, pline de expresivitate, spre admiratia celeilalte si hahaiala generala: "Da fata, un taran, ca io i-am zis, bai frate da tu nu te uiti la tine?". Barbatii din jur au uitat de mult ca fetele ar putea sa le fie multora dintre ei copii (who's your daddy?). Atmosfera generala de balosenie aminteste de cozile la Gostat de pe vremea lui Ceasca, cu deosebirea ca pulpele nu mai sunt in galantar ci sunt ambalate in fuste minuscule, iar sansele de a le lua acasa sunt si mai scazute decat atunci...
La un moment dat fetele se pregatesc sa coboare in statie la Piata Unirii. Se dau si mai langa usa, iar cea care tot povesteste, se protapeste aproape de poarta intergalactica, neuitand sa zbiere in continuare astfel incat sa auda toata lumea discutia intima: "Da fata, cazuse odata o baba, o vaca, peste mine in metrou...". Langa cele doua floricele vine aproape de usa si un barbat intre 2 varste cu sotia. Omul este imbracat lejer, ca un sprit de vara, in sort, tricou si incaltat cu papuci de piele. Intoarsa. La o frana mai hotarata a mecanicului, cea mai adorata si dorita povestitoare de combinatii sentimentale isi pierde echilibrul si, intr-o incercare disperata se infige bine cu tocurile cui. Adica se infige la propriu, pentru ca punctul de sprijin cel mai sigur il reprezinta papucul domnului de langa ea. Omul se uita siderat cum sta infipt pantoful in papucul propriu si personal (de piele intoarsa, cum va ziceam). Stiletul de conjunctura a ratat milimetric golasul picior, undeva pe la mijlocul incaltamintei. Fata baguie un nevinovat: "Imi pare rau..." si priveste tamp la cetateanul care deja e plin de draci. Coboara amandoi intr-un frumos tandem (chiar, habar nu aveam ca poti deveni atat de apropiat cu cineva din metrou incat sa ii cari si piciorul pe aceeasi incaltaminte) pe peronul statiei. I-am lasat in urma in timp ce barbatul facea o serie de trimiteri catre mama domnisoarei si se chinuia sa scoata pantoful pe care nu il avusese cu cateva minute inainte. Am plecat ganditor. Oare asta vroia sa zica mama acum niste ani cand ma indemna: "Trebuie sa fii si tu un pic mai infipt"?!

luni, 8 septembrie 2008

Toamna vine pe nesimtite si peste nesimtiti

Anul are patru anotimpuri. Acum a venit toamna. Toamna se fac multe legume si fructe. Strugurii s-au parguit si sunt adunati in panere. Taranii fac din struguri vin. Ei beau vin. Un pahar de vin pe zi este recomandat de medici. O damigeana de vin pe zi e recomandata de prieteni. Prietenii sunt oameni buni. Ce frumoasa este toamna!
Daca nu aveai destule chestii de citit sau destule lucruri de vazut, ei uite ca a mai aparut unul. Un blog pentru lucruri pe care nu doreai sa le stii, dar asa cum se intampla de obicei, autorul ti le baga cu insistenta in fata ochilor. Si asta din aceeasi convingere ca e unic (alaturi de ceilalti 99, 99% dintre bloggeri). Nici macar nu sunt lucruri importante, dar na, sunt asa cum le vede/simte el. Ca mai si simte (uneori).
Ce ar mai fi de spus? A, da, ca ii multumesc Andrei pentru indemn si povata si tarii ca ne adaposteste pe toti. O tara mica, cu cateva mese...