luni, 7 martie 2011

Aparente


Doua intamplari din aceeasi zi, la metrou. In capatul scarilor care dau spre peron, la statia Lujerului, o fata inalta, frumoasa, cu cizme lungi, mulate. Blugi la fel, stretch. Care stau foooarte bine. Citeste o carticica. Cand trec pe langa ea vad ce citeste. Asa este, ati ghicit: "Ne vorbeste Parintele Cleopa". Nu, nu stiu ce volum era.

Urc in metrou, pe randul de scaune de vis-a-vis sta un batranel. Eu zic ca are cel putin 75 de ani. Genul bunicut linistit, cu o pensie modesta si care si-a scos hainele bune, maro, de sfarsit de saptamana. In urechi are insa casti. Asculta muzica. Nu am reusit sa vad daca erau conectate la un telefon sau vreun ipod, dar na, va pot spune ca nu avea piercing. Cel putin nu unul vizibil.

S-ar putea ca tara asta sa mai aiba o sansa.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Tu cu cine faci banking?


Si luna asta mi-a venit, ca de obicei. Ca e lunara. Mi-a venit randul sa platesc o frumoasa rata, catre o minunata banca. M-am carabanit pe la 9 si ceva catre cea mai apropiata sucursala, care e chiar peste bulevard de mine, cu sentimentul placut al omului care da un ban, da stie ca nu il mai are. Cand sa intru in banca, chiar la intrare, am descoperit in ultimul moment ca un catel lasase urme evidente ale vremelnicii sale treceri. Dar le lasase cu naduf, bine plasate, de a trebuit sa topai ca sa nu le calc. Cand am patruns in holul institutiei mi-am dat seama ca altii nu reusisera sa faca pasul strengarului si ciufulisera zdravan amintirea moale, dupa care s-au straduit (proasta alegere!) sa se stearga de generosul pres pufos. Odata patruns in banca, m-am asezat cuminte la rand. In incapere, alte fete "vesele", chiar prea multe pentru timpul meu limitat. Se vede treaba ca oamenii se simt bine sa faca gangbanking. Si am stat, am stat si am asteptat sa platesc. In acest timp, mirosul pestilential se infiltra de la un birou la altul, de la ofiterul de credit la administratorul de credit, catre directoarea de sucursala. Cu toate acestea, nimeni nu zicea nimic, mascand normalitatea, ca intr-un tratat suprearealist de-al lui Dali. Am avut sentimentul ca traiesc la scara micro situatia din Romania. La toti ne pute, da ne facem ca nu simtim. In plus, mai dam si bani.

marți, 20 aprilie 2010

Nu mor caii cand vor cainii. Da' cainii cand mor?

Un personaj periculos
Prietenii mei stiu, in general, ca niciodata nu mi-e frica de caini. Si ca nici nu ma musca. Cam unde ma duc si dau de caini, mici, mari, vorbesc cu ei, ii intreb de sanatate, ma miros, dau din coada (mai mult ei) de-astea. E adevarat ca nici nu prea m-au muscat cine stie ce animale. Doar un urs de la gradina zoologica din Sibiu, cand eram in clasa a patra si i-am dat niste biscuiti printre gratii. Ursul ma apucase de antebrat, in joaca, sa vada daca e tot cu miere. Evident, atunci grijile mele cele mai mari erau ca ceilalti copii plecasera deja la autocar, precum si panoul ala nenorocit: "Nu depasiti limita. 300 de lei amenda". Pai ce, eu eram prost sa le dau la paznici 300 de lei, in loc sa imi iau ceva frumos, amintire din tabara? Numai sa mai am cu ce tine amintirea. Cu un ochi dupa paznici si cu altul la ursul pe care il mangaiam pe cap cu mana disponibila (mai aveam una), am asteptat sa imi dea drumul, ceea ce a si facut, e drept, dupa cateva zeci de secunde. Am plecat de acolo fericit, nu platisem amenda si, in plus, am avut cel mai cool tatuaj care a tinut o zi intreaga! A mai fost apoi, candva, o catea cu pui, pe langa un camin din Grozavesti care m-a capsat, asa, ca la carte. Rapid si eficient, noaptea, ca doar mie imi umblau gandurile aiurea la o camera din care tocmai plecasem, in loc sa fiu atent la tufisuri.
Asaaa...si ajungem la ziua de azi. Ca sa mai scap de statul pe scaun, si cum aveam, in sfarsit, o zi libera dupa un program nenorocit, zic, hai sa alerg. Ma apuc de alergat pe la 11.00. Nu e soare, sunt ceva nori, merge. Ma pun pe traversat, ca de multe alte ori, digul lacului Ciurel. Alerg pana la insula din mijlocul lacului. Cand sa intru pe pod, vad 2 caini care incercau sa ceara de sotie o catea. Unul era chiar mai insistent cu cererea, pe care deja nu o mai putea tine nedesfasurata. Celalalt caine, de talie mai mare si maro, ca si intreaga situatie la care sunt partas, vine si se repede la mine. Eu, na, zic: mai baiatule vezi-ti de treaba ca nu ma uit eu la gagica ta, nici macar nu e genul meu. El, nu si nu, ma tot latra, vin si ceilalti caini. Ma, tu esti prost, ii zic eu calm. Nu e. Nu sunt indeajuns de atent, ascult muzica si el vine putin prin lateral. Hap! Ma apuca de pulpa. Caci da, sunt cu pantalonii scurti, mulati, de alergat. Ce faci ma acolo? Ce sa mai zica, ca in poezie: "El se jura ca nu fura si l-am prins cu pulpa-n gura" . Cand ma intorc cu fata spre el, lasa pulpa. E destul de curajos. Sare pe picioarele din fata, isi ia avant, ca un om care bate din picior: D-I-S-P-A-R-I, CA SUNTEM DEJA MULTI! Ba sa mori tu mai bine, ma enervez eu. Ne mai certam, acum sunt atent, vorbesc ferm, el pleaca. Fac ocolul insultei si ma apuca iar nervii. Ma da cum sa ma musti tu pe mine? Iau o placa de granit, gasita pe jos, o trantesc si o sparg destul de greu. Face pietre mai mici, colturoase, cu unghiuri aproape drepte. Le tin in ambele maini, ca stiu ca o sa ma vad iar cu situatia maro. Sta acum tolanit, pe dig, putin mai incolo, cu alti 8 cani. Trec in alergare pe langa el, pot sa ii dau o piatra la fix, cat sa ii despic capul, ma uit la el. De-abia acum a realizat pericolul, dar nu stie inca ce sa faca. Ma calmez. Fraiere, nu ai decat sa te duci la cateua ta! Asa, ca sa stie cu cine umbla! Arunc pietrele si alerg mai departe, multumit ca am reusit sa rezist impulsului de a-l schilodi. El insa a fost darnic cu mine, mi-a lasat o frumoasa vanataie. Ei, nu e nimic, oricum suntem vecini de cartier, doar nu o sa ne certam tot timpul. "Nu trezi cainele cand doarme" zice un proverb romanesc. Eu as spune mai degraba: "Nu trezi cainele cand se culca"

joi, 11 martie 2010

Mira-m-as si n-am cui

Cum sa te Miri de intarzierea primaverii

Am promis mai demult ca o sa scriu despre ea. Am tot amanat si ea mi-a reamintit. Si pentru ca e una dintre cele mai tonice persoane pe care le cunosc, uite ca ma tin de cuvant. Daca nu m-as cunoaste pe mine, as spune ca e o persoana tare complicata. Dar cine nu e complicat in zilele astea? Fugim asa de mult de trecut ca uneori avem senzatia ca am sosit prea repede in viitor, acolo unde nu mai cunoastem pe nimeni. Iubim, ne certam, suferim, radem, plangem si anii trec, sperand ca sunt doar etape de acomodare cu cei din jur si cu sufletul nostru, fara sa ne dam seama ca asta este de fapt viata. Asta, tot amalgamul de framantari, bucurii si necazuri, ceea ce pierdem si ceea ce suntem nevoiti sa alegem. Si poate pentru ca, asa cum spunea un personaj de-al lui Dostoievsky, nimic nu este mai ademenitor pentru om decat libertatea constiintei lui, dar totodata nimic nu e un motiv mai mare de suparare. De asta mi-e si atat de draga, ca a reusit sa se inteleaga mai mult pe ea in ultimele luni, poate si pe ceilalti. Stie insa sa zambeasca la fel de frumos, asa cum cred ca o sa faca citind si acest post.

vineri, 15 ianuarie 2010

Din ciclul: O alta intalnire tampita din viata mea

Mizerie

Actul I. Cu cateva zile inainte de Revelion. Un tip nu prea inalt, cu geaca alba, ochelari de profesor ratat, privire de psihopat ireversibil. Gura mica, cu buze subtiri, imobile. Are un rucsac pe umeri si niste DVD-uri pe care incearca sa le vanda. Sau nu. Se plimba cu ele la piept de la un om la altul, atati cati suntem in statia de metrou Lujerului. Nu prea multi, e ora 10 dimineata. Apare o fata bruneta, frumoasa, inalta, cu parul lung. Colanti negri, cizme peste genunchi, parul legat in coada, o scurta in carouri, deasupra fundului, stransa la mijloc cu cordon. Privire-dubioasa merge la ea si o tot intreaba ceva, probabil daca vrea sa cumpere DVD-urile lui de 2 lei. Ea refuza, se intoarce cu spatele si se indeparteaza. In acest timp, eu stau vis-a-vis, pe scaun, aproape de cealalta linie si privesc. Deja vine un metrou pe linia de langa mine. Atunci Psiho se repede, baga mana sub fundul fetei, apoi fuge catre metroul sosit in statie. In fuga lui, apuc sa reactionez cat sa ii dau o geanta in cap, cu volta, si ii amplific viteza de intrare in metrou. Cam atat, caci geanta nu era in acea zi prea grea. Metroul pleaca, cu animal cu tot.

Actul II. Luni seara, ma urc in metrou la Unirii, catre Lujerului. In vagon a urcat acelasi specimen vazut inainte de Revelion. Tot cu DVD-uri. Il recunosc imediat. Da ocoale unei fete la vreo 20 de ani, care se tine de o bara. Priveste incontinuu la fundul ei, se rasuceste fara sa isi mute ochii de la rotunjimi. Ma uit in ochii lui, el se uita la mine si crede ca vreau minunatele lui produse media. Ma ridic si ii zic incet la ureche (Ce o fi fost in capul meu?!): "Voiam sa iti zic ca daca mai pui mana pe fundul vreunei fete, ai incurcat-o. Si de data asta, crede-ma, ca te prind". El se uita la mine, nu intelege, apoi poate isi aduce aminte de faza gentii in cap. Incepe sa vorbeasca alandala, ca "daca am facut asa ceva... sa stii ca imi permit. Ca eu sunt avocat....Si o stiam pe fata aia...". "Indiferent ce fata ai stii tu omule, nu faci asa ceva si nu mai minti. Tu te auzi ce spui?" Imi ureaza o zi buna, usor descumpanit si nervos, o taie in urmatorul vagon cand metroul a ajuns in statia urmatoare, la Izvor. Fata se tine in continuare de bara, citeste un sms si nu stie ca tocmai a scapat de o mana intre picioare. Cel putin.

Actul III. Joi dimineata. Ma uit la stiri. La un moment dat se spune ceva despre un viol. Incatusat, dar cu o gluga pe cap, jegul uman vazut acum cateva zile. Aud ce a facut si ma cutremur. Ma cutremur ca pot exista asemenea oameni si ca poate nu am facut tot ce se putea face. A violat o fata in noiembrie, in scara blocului din Drumul Taberei. Nu demult, o studenta la Politehnica (intr-o sala de curs!). O tentativa de viol cu o fata de 16 ani din Crangasi acum cateva zile, care fata a reusit sa il recunoasca. A, si care practic l-a prins, impreuna cu 2 colegi, pentru ca Politia cica nu a avut pana acum destule probe. Si e posibil sa mai fie si alte victime. Gunoiul a mai facut puscarie, unde evident, a fost inchis tot pentru viol. Daca vreti sa va convingeti, dati un search cu numele "Victor Stroe violator in serie". Si daca cititi commenturile la articole o sa vedeti cate fete au fost agresate de aceasta amiba. Un raspuns la intrebarea: de ce nu au existat dovezi pana acum, pentru cineva cu antecedente si, mai ales, care fusese reclamat? Cred ca e o intrebare de prisos in Romania.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Vremea colindelor extra large

Ochi de stele


Uitam de multe ori care ne sunt reperele in viata. Sau poate doar ne prefacem ca nu le observam, pana ne impiedicam de altele, ca in coada unei greble aruncata aparent neglijent in destinul nostru. Si mai ales uitam sa ne bucuram. Intamplarea din aceasta seara se refera la copilarie, la colinde si la ce poate reprezenta la o anumita varsta, fericirea. Caci in ce fel ai putea caracteriza faptul ca 15 copii dintr-un catun care face parte din comuna Vorona, undeva in judeţul Botosani, la graniţa cu judeţul Suceava, s-au gandit sa ajunga la Bucuresti sa colinde? Si pentru asta, inchipuiti-va, au facut un drum cu autocarul o noapte intreaga, in saptamana alba, a "drumurilor inchise", care tocmai s-a scurs. Unii dintre ei de-abia sunt niste tanci, cu ochii mari si sinceri, sfioşi si totuşi extrem de curiosi. Sunt imbracati in haine albe cu inflorituri, de lana si panza groasa, cu cojocele bucovinene din blanita de jder si caprioara, poarta traistute rosii in care sa primeasca darurile. Ce mai, iti vine sa ii mananci. Au ajuns de-abia dimineata in Bucuresti, din cauza inzapezirilor repetate de pe drum. Au venit doar sa colinde si vor pleca in seara urmatoare inapoi. Aflu ca multi dintre ei au facut cu adevarat eforturi sa poata plati drumul cu autocarul, căci parintii lor nu isi permit o cheltuiala neprevazuta, de felul asta. Au carat lemne la vecini, au muncit prin curţile oamenilor. Cel care ii insoteste spune ca o sa le faca o bucurie inainte de a pleca. O bucurie care imi aduce aminte de filmul romanesc de scurt metraj, premiat cu Palme d'Or in 2008, "Megatron". Imi aduce aminte de film, dar nu pot rade şi nici macar condamna. Copiii isi doresc sa mearga la Mc Donald's. Pentru ei e suprema intalnire cu civilizatia din afara satului chinuit, si totodata, iesirea in "lume". O calatorie la Bucureşti pe care o vor tine minte mult timp de-acum inainte, dar pe care nu o vor putea uita nici cei care au avut bucuria de a-i cunoaste.

P.S. Desi nu am fost destinatarii directi ai colindelor, am hotarat sa punem mana de la mana ca in felul asta sa le mai acoperim din cheltuielile cu drumul şi de ce nu, sa isi poata lua portii "big" la fast-food, fiind incredintati ca cei mici ajung atat de rar la Mc Donald's incat pericolul obezitatii este practic nul.

vineri, 11 decembrie 2009

Ciobulete de Re:ply

Nu am inca nicio poza de la eveniment, dar am zis ca
v-ar bucura la fel de mult una cu Kim Jong Il, alaturi de prieteni



Ne-am revazut. O parte dintre noi, pentru ca si altii si-au mai dorit sa vina, dar nu au reusit. Ne-am baut cate un... ceai, ne-am ras, ne-am mai adus aminte. E ciudat si totodata placut sa vezi ca oameni care au lucrat doar o vreme impreuna, au pastrat o legatura interesanta, asa, ca ceva al lor. Un fel de apartenenta la clubul cercetasilor. Si nici macar nu suntem din aceeasi generatie. Degenerati, nici atat. Cu totii insa am trecut printr-un loc care ne-a oferit posibilitatea sa petrecem mult timp impreuna (uneori chiar mai mult decat trebuia). Un melanj ciudat de oameni si vieti venite din parti atat de diferite. La actul final al unei firme care sucomba din cauza de deces mortal, dupa o gripa de porci prelungita. Pe urmatoarea intalnire. Si poate vin si mamitici si mamaici!