Mica Calcutta, la ceas aniversar

Bucuresti, 1927

S-au aniversat in weekend 549 de ani de la atestarea frumosului oras de pe malul Dambovitei, cunoscut si ca Budapesta/Bucuresti. Prilej de mandrie si prinos de recunostinta pentru inaintasi care dintr-un motiv numai de ei cunoscut (ce vrei, ciobani, deh) au intemeiat in mod stupid un targ in mijlocul campiei Munteniei, e drept, inconjurat pentru cateva sute de ani de paduri (Codrii Vlasiei). De aceea se stie ca targul putea fi aparat cu multa vitejie, asta mai ales daca norodul nu ar fi fugit de fiecare data din calea sustinatorilor atunci cand aveau loc alegeri de domnitor. Pe vremea aceea insa, observatorii erau numai din spatiul Non UE, recte Turcia, iar contestatiile erau solutionate rapid prin taierea de pe lista, dupa ce lista era in prealabil asezata la gatul reclamantului.

Targul din padure incepe insa sa semene a oras tarziu, de-abia Carol I reusind sa aseze cumva lucrurile. Obsedat ca orice neamt de punctualitate si eficienta timpului, a facut eforturi toata viata sa inteleaga dragostea pentru lenevire atemporala a dambovitenilor. Dar in acelasi timp a stiut sa le injecteze putin cate putin niste Europa. Ba o cladire administrativa, ba o straduta pietruita, ici colo o scoala frumoasa si lumina publica pentru locuitori, cat cuprinde. La fel au procedat si urmatorii regi, si Ferdinand, si Mihai dar mai ales Carol al II-lea al carui priapism a contribuit la ridicarea unora dintre cele mai frumoase edificii la care ne holbam si azi. O perioda in care cu simpatie si usoara malitiozitate Bucurestiul era denumit Micul Paris.

Ce o fi ramas din acel oras? Poate o imagine exotica, ceva din indepartatul Orient. Un centru unde probabil Eliade si-ar fi adus aminte oricand de perioda sederii in India. La urma urmelor sunt cam aceleasi lucruri, lipsesc doar elefantii si sunt ceva mai putini oameni, dar la fel de colorati. Nu exista nici Gange, decat in varianta slim, Dambovita. Dupa o sedere in mijloacele de transport ai insa regretul ca nu exista si aici imbaieri ritualice obligatorii....

La multi ani Bucuresti si sa (vedem cat mai) traiesti!