joi, 11 martie 2010

Mira-m-as si n-am cui

Cum sa te Miri de intarzierea primaverii

Am promis mai demult ca o sa scriu despre ea. Am tot amanat si ea mi-a reamintit. Si pentru ca e una dintre cele mai tonice persoane pe care le cunosc, uite ca ma tin de cuvant. Daca nu m-as cunoaste pe mine, as spune ca e o persoana tare complicata. Dar cine nu e complicat in zilele astea? Fugim asa de mult de trecut ca uneori avem senzatia ca am sosit prea repede in viitor, acolo unde nu mai cunoastem pe nimeni. Iubim, ne certam, suferim, radem, plangem si anii trec, sperand ca sunt doar etape de acomodare cu cei din jur si cu sufletul nostru, fara sa ne dam seama ca asta este de fapt viata. Asta, tot amalgamul de framantari, bucurii si necazuri, ceea ce pierdem si ceea ce suntem nevoiti sa alegem. Si poate pentru ca, asa cum spunea un personaj de-al lui Dostoievsky, nimic nu este mai ademenitor pentru om decat libertatea constiintei lui, dar totodata nimic nu e un motiv mai mare de suparare. De asta mi-e si atat de draga, ca a reusit sa se inteleaga mai mult pe ea in ultimele luni, poate si pe ceilalti. Stie insa sa zambeasca la fel de frumos, asa cum cred ca o sa faca citind si acest post.