miercuri, 12 noiembrie 2008

Ziua buna zambeste de dimineata la metrou

Scurt instructaj pentru coborat scarile la metrou


Diminetile sunt acele parti ale zilei in care te duci la serviciu, cu exceptiile de rigoare (gripa, senzatie accentuata de sila, sambata, duminica, sarbatoare nationala, etc.). Sunt momentele in care ies pe usa cu un ochi spre priza unde bag fierul de calcat si unde, de drag ce mi-a fost sa nu despart stecherul de ingemanarea senzuala cu priza i-am lasat odata cuplati o zi intreaga. Seara mi-am dat seama ca oricum avusesera parte de o zi aproape incendiara. Asa incat evit acum sa mai las atata desfrau in casa. Merg repede spre metrou, ma intalnesc cu aceeasi caini somnorosi de langa florarie, cobor scarile si sper sa vad si ceva interesant. Si da, vine si ceva interesant. E aceeasi fata care se asaza in mod invariabil chiar la capul scarilor. O privesc cu atentie de fiecare data. Uneori de sus in jos. Alteori de jos in sus. Ii admir esarfele. Sau margelele. De fiecare data insa caut sa ii zaresc chipul care emana calmitate. In acelasi timp are un aer usor strengaresc, pierdut undeva intre colturile buzelor pline si ochii indeajuns de mari pentru a privi cu coada lor.... Asculta muzica, castile stau cuminti pe urechi asa cum sta si ea de fiecare data pe scaunul metroului. De cele mai multe ori cand ne intalnim intram in acelasi vagon. Pe drum o mai privesc din cand in cand. Are carti de dimensiuni nu prea mari, usor de strecurat in geanta. Uneori politiste. Carti politiste. Daca nu citeste, priveste cu un aer usor grav prin tablaria metroului. Imi place cum rade - din suflet, ca un om care stie ce inseamna sa razi, pentru ca a inteles poate candva prea bine ce inseamna sa plangi. Daca intalneste pe cineva cunoscut discuta destul de tare... Zambesc si ma gandesc ca probabil nu isi da seama... Poate am sa ii spun candva, asta daca voi vorbi vreodata cu ea. Cred ca o stiu deja de peste 7-8 luni. Adica e ceva timp...Azi port un tricou stupid cu niste cuvinte in greaca; sunt chiar vis-a-vis de ea in metrou. Am vazut-o! A citit ce scrie pe pieptul meu (de arama) si a zambit. Poate imi iau inima in dinti si vorbesc chiar azi cu ea, ce naiba, avem zilnic acelasi traseu...
P.S. Concurs cu premii. Se ofera una bucata garnitura de obertain, chiuveta stil clasic, cititorului care va ghici daca am vorbit cu Laura sau nu